De ce prima săptămână ? Pentru că pentru mine s-a incheiat deja. Cum de? Veţi afla imediat, doar să dau detaliile necesare. Vroiam să scriu despre prima zi, dar bine că n-am scris, acum scriind întreaga aventură.
Luni, 1 Octombrie purced cu o lene în mine spre Facultatea de Ştiinţe, unde din acest an sunt student. Pe drum mă întâlnesc cu un fost profesor din generală (cu care am rămas într-o relaţie de prietenie), care-mi spune că sunt slabe şanse să obţin ceva informaţii valoroase pentru mine, cum ar fi orarul, cine îmi vor fi colegi, profesori.
Ajung şi în campusul 1, urc spre secretariatul facultăţii şi coridorul pe care e afişierul cu informatii vitale. Între timp, mă întâlnisem şi cu o fostă colegă de liceu, care e la mate, eu fiind la chimie. Mare minune că era afişat orarul, îl scriem fiecare pe a lui. Şi de aici incepe haosul … după denumirea fiecărei materii scria în paratenză câte un S, L, C fără nici un fel de explicaţii … ne lămurim că literele alea reprezentau Laborator, Seminar, Curs.
Altă nedumerire erau acele ore care se ţineau în săptămâni pare, iar altele în săptămâni impare. Impare după care criteriu?! Cel al săptămânilor calendaristice, cel al fiecărei luni? După cel al săptămânilor anului universitar?
O idee neinspirată a fostei mele colege, cea de a cauta noi pe unde se află sălile unde vom avea cursuri. Incepem bine, găsim primele 2-3 săli. Următoarea pe lista era sala C206 (cei care sunt studenti pe la facultatea din Oradea, în corpul C poate au habar), eu ca un vizitator urc la etajul 2, găsesc coridorul care cuprinde sălile 201-209, depistez si afişul pe care scrie 206, doar că stupoare ????!!!!!! Uşa deasupra căreia era scris 206 era b u d a (scuzaţi expresia), wtf?! verific numărătoare, belesc ochii si pe harta etajului, într-adevăr sala unde trebuia să am marti de la 10 informatică era buda de la etajul 2. Minte creaţă ce sunt zice că poate toaleta are 2 ieşiri şi pe cealalta parte o fi sala mult cautată. Intru în toaletă, mă învârt pe acolo si nimic, era doar o simplă toaletă. Slava domnului că n-am dat peste cineva sau nu m-a văzut nimeni, doar colega mea care se prăpădea de râs şi-mi promitea ca va veni dimineaţa să mă vadă cum fac eu ora.
Bun, plec acasă, mă întorc azi de dimineaţă din timp ca să mă lămuresc cum e cu sala respectivă. Verific incă o dată tabelul cu orarul, plăcuţele cu cifre de la etaj, după care intru la secretariat, le spun durerea mea. Secretara foarte calmă îmi spune că e o greşeală de scris şi mă îndrumă spre amfiteatrul de la etajul 2, sala 209; fără a se deranja să corecteze aceea greşeala ca să nu mai umble şi alţi boboci ca mine de proşti prin clădire sau să le deranjeze pe ele.
Urc, din nou, în uşa sălii stătea un profesor cărunt, îl intreb daca cursul meu se ţine acolo, ca să aflu ca de fapt, el predă altceva şi nu acolo e sala căutată cu ardoare de mine. Tip simpatic se oferă să coboare cu mine să lămurim situaţia. Pe afişierul profesorilor el avea ora lui în sala respectivă la ora aceea. Pe cel cu orarul meu era ora mea (cu greşeala necorectată). Profu’ îl scoate de nush unde pe prodecan care mă lămureşte pe mine cât şi pe o colegă nouă(care se plimba şi ea in pierdere pe acel coridor încercând să afle unde naiba are oră) că de fapt ora se va muta miercuri, alea de miercuri marţi şi că de fapt orarul mai bine n-ar fi. Săptămânile impare se iau după anul şcolar, şi că de la 12 e deschiderea de an pentru anul I, de care noi nu ştiam.
Am pierdut vreo 2 ore pe terasă (unde servirea e de rahat), am stat la marea deschidere, mi-am cunoscut câţiva dintre colegi, ne-am cunoscut tutorele(aşa-i zice la dirigintă) care ne-a informat că să venim la faculta marţea viitoare, până atunci putem să continuăm vacanţa.
Pe scurt, haos, nimeni nu ştie nimic, dar totul merge strună.
Sfatul meu: înarmaţi-vă cu multă răbdare orice a-ţi vrea să faceţi în ţara asta.
Mamăăăăăă cât am scris
Yours truly, SentineV.


