De fiecare data cand imi fac cunostinte noi, dupa discutiile introductive ajungem la schimbul de experiente proaste, bune sau amuzante. De cele mai multe ori ale mele aduc un zambet macar, si nu o spun asta ca sa ma laud, in majoritatea nu sunt actorul principal. Aceste povesti au fost si unul dintre subiectele care m-au convins sa iau loc langa cei doi colegi si sa ma fac blogger.
N-am facut asta pana acum, motive?! Destule, lene, teama ca nu voi fi bun si ca voi irosi timpul si spatiul … Am citit cu o bucata buna de timp in urma aventurile unui timisorean in timpul studentiei, apoi am dat si de povestile lui visurat. Acum Sebi a pornit si un concurs, asa ca mi-am luat tastatura in fata si m-am pus sa scriu. Da, am fost unul dintre habarnistii care l-a intrebat pe YM cum gasesc eu trackback-urile respective sa vad ce scrie “competitia”, nu ma intereseaza neaparat premiul, ca el castiga din link-urile puse de noi, nu sunt cel mai iscusit blogger.
Pana una alta, here we go …
Am avut o copilarie destul de linistita, grija exagerata a parintilor m-a limitat de la multe experiente periculoase. Am copilarit intr-un cartier de blocuri micut, invecinat cu putine cartiere rivale. Pentru cei care cunosc sau locuiesc in Oradea e vorba de zona intre Gara Centrala si Parcul Muzeului Crisurilor(Palatul Baroc, actualmente retrocedat popilor romano-catolici). Poate amicii mei se vor recunoaste aici, sper sa nu se supere pentru ca voi incerca sa relatez cat mai exact intamplarile.
In aceasta prima povestire veti afla despre batalia generatiilor. Aveam doi amici, unul caruia ii ziceam Borcanel, era el mai durduliu si mereu individul cool al gastii. Iar celalalt, poreclit Piciu (fratele lui Borcanel are acelasi nume si este mai mare, de aceea asta era al micu) slabut, firav, blond cu ochi albastrii (despre sensibilitatea lui in alt episod).
Era o zi de primavara, si ce sa facem noi trei? Atunci aparuse si printre noi “tehnologia” prastiilor facute din sticla si balon. Dintr-o sticla de plastic tai partea de sus cu filetul si inca vreo 5-6 cm din flacon ca sa ramana un con. Inelul de plastic se scoate, pui balonul pe gura sticlei, tragi inelul de plastic inapoi. Inarmarea se face usor cu orice fel de obiecte sferice. Eu eram posesorul prastiei, gasim si un corcodus de unde ne umpleam buzunarele cu fructele devenite munitie. Avem arma, avem munitie, n-avem tinta … Piciu si Borcanel stateau intr-un bloc vis-a-vis de al meu (a lor era cel mai smecher din cartier), dupa blocul lor se aflau niste garaje aranjate in forma de litera U culcata pe orizontala. La aceste garaje gasim noi doua babute care si-a scos masina din garaj si o curata, fiind primavara, cum ziceam pe la inceput. Eh tinta era buna, dar nu aveam noi pozitia putand fi descoperiti usor. Asa ca urcam in scara lui Piciu la etajul 3, ne instalam noi frumos la un geam si incepem atacul. Trebuie sa precizez ca garajul cu pricina era cu intrarea spre noi, deci noi nu vedeam usa garajului, doar 3/4 din masina care era scoasa in fata garajului si spalata cu grija de cele 2 batrane. Tragem noi cu prastia pe rand, siguri ca locatia noastra e sigura. La un moment dat, brusc Piciu nu mai vrea sa se joace si zice ca pleaca acasa, eu cu Borcanel incercam sa-l convigem sa mai stea, dar asta nu si nu. Si dispare grabit pe scari in jos(el statea la etajul 1 in aceasi scara)… mie mi se pare ciudat si propun sa plecam si noi doi. Pornim in fuga pe scari, eh da’ la etajul 2 dam nas in nas cu una dintre batrane, destul de corpolenta. Eu cum eram primul ma strecor pe langa ea, fara sa mai privesc inapoi, cand dupa jumatate de etaj aud cum Borcanel urla disperat, asta mai lent e prins de batrana. Intr-o clipa de nebunie ma intorc sa-l salvez, prind batrana de brate ca sa scape Borcanel si ii zic sa fuga. Pe naiba, asta in loc sa fuga incepe sa ii care babei pumni in stomac ca intr-un sac de box(retineti, eram clasa a 5 maxim). Dupa cateva serii Borcanel al meu se opreste si o prinde el de maini pe baba ca sa ii dau si eu, cred ca am dat si eu de vreo 2 ori dupa care l-am luat si da-i la fuga din nou pe scari … la etajul 1 ne-am trantit amandoi pe spate, si nu ca am fi fost noi impiedicati, dar Piciu nu fusese destul de rapid si se intalnise si el cu batrana: fricosul ne tradase si dupa ce isi golii buzunarele de corcoduse in fata babei i-a spus ca cei cu prastia sunt de fapt mai sus si el e nevinovat. Pe corcodusele alea cazusem eu cu Borcanel, reusim sa ne ridicam si sa scapam. Piciu intrase la el acasa si inchise usa, asa ca ne-am refugiat la bunica lui Borcanel(statea la un bloc distanta). Cum de a stiut Piciu sa plece? Vi-am spus ca nu vedeam usa garajului, si aparea un unghi mort, eh baba s-a prins de unde tragem cu prastia si s-a ascuns in acel unghi, a mers de-a lungul garajelor fara sa o vedem. La capatul garajelor trebuia sa treaca spre bloc, atunci a vazut-o Piciu si in loc sa ne spuna si noua, el a fugit miseleste. A doua zi i-am platit-o si lui, trecura vreo 3 zile in care am ocolit zona cu pricina, eram convinsi ca am scapat definitiv de baba. Suntem convocati toti 3 la bunicii lui Borcanel, unde afla ca bunicul lui e prieten cu batrana, care l-a recunoscut si s-a plans bunicului. N-am primit mare cearta, nici bataie, nici pedepse, doar pedeapsa de a merge toti 3 sa ne cerem scuze batranei. Cu greu ne mobilizam spre acelasi garaj cu pricina, eu cu Borcanel incercam sa-l fortam pe Piciu sa vorbeasca el(rasplata ca ne-a lasat acolo). Vreo 3 minute ne-am tot inghiontit in fata batranei care sa vorbeasca, pana ce Borcanel scapa pastila:
-Tanti, va rugam frumos sa ne iertati ca v-am batut atat de tare!
